Δημοφιλή Βιβλικά εδάφια από Luca 18

Κοινοποίηση

Încă o pildă, le-a mai spus, Discipolilor Săi, Iisus, Voind – în ăst fel – a le spune, Că trebuie, în rugăciune – De vrei ca să fii ascultat – Să stăruiești, neîncetat, Să nu te lași, ci, tot mereu, Să-I înalți rugi, lui Dumnezeu.

Deci, Dumnezeu, aleșilor, Cari zi și noapte – necurmat – Strigă la El, neîncetat, Credeți că nu o să le facă Dreptate, cum cer ei, chiar dacă Pare, acum, că zăbovește? Vă spun că timpul se-mplinește Și le va face, în curând, Dreptate. Dar atuncea când Veni-va Fiul omului, Pe bulgărul pământului, Va mai găsi El vreo ființă, În care va mai fi credință?”

Privind în jurul Său, a spus: „La oameni, ce-i cu neputință, La Dumnezeu, e cu putință.”

Judecătorul, din cetate, Mult timp, nu i-a făcut dreptate. Totuși, în urmă, și-a zis: „Eu, Măcar că n-am, de Dumnezeu, Teamă, și nici nu am rușine De oameni, dar pentru că-mi vine Femeia, des, pe capul meu, Tot necăjindu-mă mereu, M-am hotărât să-i fac dreptate, Să nu mai vină, capu-a-mi bate.”

Împărăția Domnului Nu va fi dată, omului, Decât celui ce va să știe, Precum e un copil, să fie Și-asemeni lui, să o primească. Altfel, n-are s-o dobândească Și nu va intra-n veci, în Ea, Oricât de mult, omul ar vrea.”

Iisus le zise: „Nu-i opriți! – La Mine, copilași, veniți! – Fiindcă, a cerurilor Împărăție e a lor.

„Bine, fie precum dorești” – A zis Iisus – „să-ți dobândești Vederile, cum ți-ai dorit! Credința ta te-a mântuit!”

„De ce Mă numești bun? Mereu, Singurul Bun e Dumnezeu.