Psalmii 106:8-29
Psalmii 106:8-29 BTF2015
Cu toate acestea el i-a salvat pentru numele său, ca să facă puterea lui mare să fie cunoscută. A mustrat Marea Roșie de asemenea și a secat, astfel i-a condus prin adâncuri, ca prin pustie. Și i-a salvat din mâna celui ce îi ura și i-a răscumpărat din mâna dușmanului. Și apele au acoperit pe dușmanii lor, niciunul dintre ei nu a rămas. Atunci au crezut cuvintele sale; au cântat lauda lui. Dar i-au uitat curând lucrările; nu i-au așteptat sfatul, Ci au poftit peste măsură în pustie și au ispitit pe Dumnezeu în pustie. Iar el le-a dat ce au cerut, dar a trimis slăbiciune în sufletul lor. De asemenea l-au invidiat pe Moise în tabără și pe Aaron, sfântul DOMNULUI. Pământul s-a deschis și a înghițit pe Datan și a acoperit ceata lui Abiram. Și un foc s-a aprins în ceata lor; flacăra a ars pe cei stricați. Ei au făcut un vițel în Horeb și s-au închinat chipului turnat. Astfel au schimbat gloria lor cu chipul unui bou care mănâncă iarbă. L-au uitat pe Dumnezeu, salvatorul lor, care a făcut lucruri mari în Egipt, Lucrări minunate în țara lui Ham și lucruri înfricoșătoare lângă Marea Roșie. De aceea a spus că i-ar nimici, de nu ar fi stat în picioare Moise, alesul său, înaintea lui în spărtură, ca să abată furia lui, ca nu cumva să îi nimicească. Da, au disprețuit țara plăcută, nu au crezut cuvântul său, Ci au cârtit în corturile lor și nu au dat ascultare vocii DOMNULUI. De aceea și-a înălțat mâna împotriva lor, ca să îi doboare în pustie, Pentru a doborî de asemenea sămânța lor printre națiuni și pentru a-i împrăștia prin țări. Ei înșiși s-au alipit de Baal-Peor și au mâncat sacrificiile morților. Astfel l-au provocat la mânie cu faptele lor și plaga a izbucnit peste ei.