Matheu 22

CAP. XXII.

1Și iara le rĕspunse Iisusŭ și lĕ grăi în parabole ḑicêndŭ.

2Amirărilĭea çerŭluĭ s’unzi cu unŭ omŭ amiră, care féçe nuntă tră hilĭlu sĕŭ. 3Și petrecu servitorĭlĭi a luĭ s’clĭémă pre açelĭ clĭemațĭ la nuntă, și nu vrea tra s’v̄ină. 4Iară petrecu alțĭ servitorĭ, și le ḑise: ḑiçețĭ a clĭemațilorŭ: Écă prânzulŭ lu îndrepșiu; și giunçĭlĭi și nămalĭele îngrășate sŭntu tălĭate, și tute îndrépte, venițĭ la nuntă. 5Iară elĭ nu luară aminte aestă, și s’duseră unŭ la agru, 6altu la comerciŭlŭ a luĭ, și alanțĭ lĭ acăṭară servitorĭlĭi și lĭ îngiurară, și lĭ vătămară. 7Și cându avḑi amirălŭ, s’năiri, și petrecu ósta luĭ, asparse pre açelĭ omorîtorĭ, și arse çetatea lorŭ. 8Atunçea ḑiçe a sĕrvitorĭlorŭ a luĭ: nunta este îndréptă, ma clĭemațĭlĭi nu era axiĭ. 9Duçețĭ‐vĕ la astălĭérea că’ĭurĭlorŭ, și câțĭ va s’aflațĭ clĭemațĭ lĭ la nuntă. 10Și eșiră açelĭ servitorĭ prin calĭurĭ, adunară tuțĭ câțĭ aflară rĕi și bunĭ și se umplu nunta de óspețĭ. 11Și cându întră amirălu s’védă pre óspețilĭi, veḑu acolo unŭ omŭ care nu era învescutŭ cu stran̄ie de nuntă. Și lĭ ḑiçe: 12óspe cumŭ intrașĭ açia, fără s’aĭ stran̄ie de nuntă? Ma elŭ amuțî. 13Atunçea ḑise amirălu a servitorĭlorŭ: Legațĭ‐lu de mân̄ĭ și de çiçióre, luațĭ‐lu, și aruncați‐lu tru întunérecŭlu açelŭ cama de afóră. Acolo va s’hibă plângérea și scărcicarea dințilorŭ. 14Că mulțĭ sŭntu clĭemațĭ, ma puțin̄ĭ alepțĭ.

15Atunçea s’duseră fariseilĭi și ’șĭ grăiră unŭ cu alantŭ, cumŭ s’lŭ acață tru sborŭ. 16Și petrecură la elŭ disçipulĭi a lorŭ, deadunŭ cu Erodian̄ĭlĭi și ḑiseră: Invețătorŭle, scimŭ că esci omŭ îndreptu, și că învețĭ calea alŭ Dumneḑĕŭ cu îndreptate, și nu vreĭ să scĭi de vêrnu; că nu mutresci în fața ómenĭlorŭ. 17Spune nĕ decara cumŭ țĭ se pare? Prinde s’dămŭ datŭ a luĭ Cesare, i ma nu? 18Iară Iisusŭ cunoscêndaluĭ rĕutatea lorŭ, ḑise: Çe me cărtițĭ o voĭ ipocrițĭ? 19Spunețĭ‐m̄ĭ moneda de datŭ. Iară elĭ ’lĭ aduseră unŭ dinarŭ. 20Și le ḑiçe: A cuĭ este mastea aestă, și aestă scriptură? 21Și lĭ ḑicŭ; Aluĭ Cesare. Atunçea lĕ ḑiçe: Dațĭ decara a Cesarĕluĭ, açea çe éste a luĭ Cesare, și alŭ Dumneḑĕŭ açea çe éste a luĭ Dumneḑĕu. 22Și cândŭ avḑiră, s’ciudusiră și ’lŭ alăsară și fugiră.

23Tru açea ḑiuă viniră la elŭ Sadukeĭ, carĭ ḑiçea că nu éste înv̄iare de morțĭ, și ’lŭ întrebară ḑicêndaluĭ: 24Invețătorule, Moisi ḑise: s’murére çineva fără s’aibă fumélĭe, frate‐sĕu să s’însóra cu mulĭérea luĭ, ca s’analță semênța a frate sĕuĭ. 25Ași la noĭ era șépte frațĭ; și primŭlu după çe s’însură, muri, și ne avêndaluĭ semênță alasă mulĭérea luĭ a fratesĕuĭ.

26Așițe și al doilea, și alŭ treĭlea, până la alŭ șéptelea. 27Iară după tuțĭ muri și mulĭérea. 28La înv̄iarea de morțĭ dar a cuĭ din açelĭ șépte va s’hibă mulĭérea, că tuțĭ o avură.

29Iisusŭ respunse și lĕ ḑîse: Hițĭ zăgă dițĭ că nu cunóscețĭ scripturĭle, niçi putérea aluĭ Dumneḑĕu. 30Că la înv̄iare de morțĭ, niçi s’însóră niçi s’mărită, ma sŭntu ca anghelĭi alŭ Dumneḑĕu în çerŭ. 31Iară tră înv̄iarea morțilorŭ, nu avețĭ cântată açea çe vé s’are ḑîsă de câtre Dumneḑĕu, care ḑiçe: 32„Eu escu Dumneḑĕŭlu a luĭ Avraamŭ, și Dumneḑĕŭlu a luĭ Isaac, și Dumneḑĕŭlu a luĭ Iacovŭ“. Dumneḑĕ, nu este Dumneḑĕŭlu a morțĭlorŭ ma a v̄iilorŭ.

33Și cându avḑî poporŭlu s’ciudusea de învețătura luĭ. 34Iară Fariseilĭi cându avḑîră că lĕ înclĭse gura a Sadukeilorŭ, s’adunară împreună. 35Și unulŭ de nĕșĭ legiuitorŭ, ’lŭ întrebă cărtindu lŭ, și ḑicêndu‐lĭ: 36Invețatorule, care este mare dimândăciune în lege? 37Și Iisusu ’lĭ ḑise: „S’vreĭ Domnulu Dumneḑĕŭlu a tĕu, cu tută inima ta, cu tutŭ sufletŭlu a tĕu, și cu tută mintea ta“. 38Aestă éste prima și marea dimândăciune. 39Și a doua totŭ ași ca nĕsă este: „S’vreĭ pre aprópele a tĕu ca pe tine singurŭ“. 40Tru aeste dóuĕ dimândăciunĭ spinḑură legea și profețĭlĭi.

41Și cându s’adunară Fariseilĭi, lĭ întrebă Iisusŭ, și lĕ ḑîse: 42Çe vĕ se pare de Christolu? a cuĭ hilĭu éste? 43Elĭ lĭ ḑicŭ: Aluĭ Davidŭ. Elŭ lĕ ḑîçe: Cumŭ decara Davidŭ cu duhŭlu îlŭ clĭémă Domnŭ, ḑîcêndaluĭ: 44„ḑîse Domnulŭ a Domnu‐m̄ĕuĭ: Șeḑĭ la drépta mea până s’bagŭ neóspețĭlĭi a tĕĭ așternutŭ a cicĭorĭlorŭ a téle“. 45Macă decara Davidŭ ’lŭ clĭemă Domnu, cumŭ éste hilĭlu a luĭ? 46Și vêrnu nu putea s’lĭ respundă niçi unŭ graiŭ; niçi că cuteḑă çineva s’lu măĭ întrébă de açea ḑiuă.

Currently Selected:

Matheu 22: AROM

Highlight

Copy