Leviticul 22
22
Când să mănânce din jertfe
1Domnul, lui Moise, i-a vorbit
Și iată ce i-a poruncit:
2„Către Aron și fiii lui,
În acest fel, tu ai să spui:
„Eu vreau ca să luați aminte,
Să vă feriți de lucruri sfinte,
Care Mi-au fost Mie-nchinate
Și cari, de Israel, sunt date.
Vegheați și fiți atenți, mereu:
Nu necinstiți Numele Meu,
Pentru că Eu, Eu Domnul sânt,
Iar al Meu Nume este sfânt!”
3Mai spune-le că „Orișicine
Este al vost’ urmaș și vine
S-atingă lucrurile sfinte,
Cari date sunt – luați aminte! –
De oamenii lui Israel,
Și dacă va avea, pe el
Atuncea vreo necurăție,
Acela nimicit să fie,
Din fața Mea, de pe pământ,
Pentru că Eu, Eu Domnul sânt!
4Din neamul lui Aron, oricare
Va fi acela care are
Pierderi ale seminței lui,
Lepră pe pielea trupului,
Să nu mănânce – ia aminte! –
Din lucrurile ce sunt sfinte,
Până când nu va fi curat.
La fel se va fi întâmplat
Și cu cel care s-a atins –
Întâmplător sau înadins –
De-un mort, ori de ceva spurcat,
Sau de cel care-a lepădat
Sămânță-n timpul somnului.
5Oprite fi-vor, orișicui,
Aceste lucruri de mâncare,
Când s-a atins de-o târâtoare
Și prin aceasta s-a spurcat;
Oprit e și cel necurat,
Cari a ajuns astfel să fie,
Căci are vreo necurăție.
6Acela care s-a atins –
Întâmplător sau înadins –
De-aceste lucruri, necurat
Va fi, până pe înserat.
Să nu mănânce – ia aminte! –
Din lucrurile cele sfinte,
‘Nainte de a-și fi scăldat
7Trupul, după ce-a scăpătat
Al zilei astru-n asfințit
Și-astfel, să fie curățit.
Abia apoi, el va putea
Ca să se ducă și să ia,
Din lucrurile sfinte care
Date îi sunt, pentru mâncare.
8O vită care a murit,
Să n-o mănânce! Negreșit,
Oprit e de-a mânca, vreodată,
O vită ce-a fost sfâșiată,
Pentru a nu se fi spurcat,
Prin tot ceea ce a mâncat.
Eu, Domnul sunt! Să Îmi păzească
9Poruncile! Să le-mplinească
Și astfel, să nu-i pedepsesc,
Cu moartea, căci Îmi necinstesc
Aceste lucruri ce sunt sfinte.
De-aceea, zic: „Luați aminte,
La tot ce-am să vă poruncesc!
Eu, Domnul sunt! Eu vă sfințesc!”
Cine să nu mănânce din lucrurile sfinte
10„Mereu, fiți cu luare-aminte:
Din lucrurile cele sfinte,
Nu va mânca nici un străin
Și nici aceia care vin,
La preot, oaspeți să îi fie.
De-asemenea, să se mai știe
Că de la ele e oprit
Și-acela care e tocmit,
Cu ziua doar, ca să muncească.
11Un rob poate să folosească,
Aceste lucruri, la mâncat,
Numai de fost-a cumpărat,
Pe-argint, de către preot. El
E învoit, în acest fel,
De a mânca din lucrul care
E sfânt; de-asemeni, voie are
Și cel născut în casa lui.
12Dacă fata preotului,
După străin, e măritată,
De a mânca, nu e lăsată
Din lucrurile sfinte care
Jertfite sunt, prin ridicare.
13Dacă a preotului fată
Ajunge văduvă, vreodată,
Sau dacă ea e despărțită
De soț, făr’ a fi-nvrednicită
Cu vreun urmaș și dacă vrea
La tatăl să revină ea –
La fel cum fost-a prima dată,
Pe vremea când fusese fată –
Are să-i fie-ngăduit
Ca să mănânce, negreșit,
Din hrana tatălui ei, care
E preot; dar, voie nu are,
Nici un străin, nicicând, din ea,
Pentru mâncare, ca să ia.
14Dacă un om – din întâmplare –
Va folosi, pentru mâncare,
Un lucru sfânt, fără să vrea,
El, preotului, să îi dea
Prețul cu care-i prețuit,
Plus o cincime-adăugit.
15Toți preoții să ia aminte,
La lucrurile cele sfinte
Și tot mereu, să le păzească.
Să nu cumva să necinstească
Aceste lucruri, în vreun fel,
Cari date sunt, de Israel,
Lui Dumnezeu și fiecare
O jertfă e, prin ridicare.
16Cei care – făr’ a fi lăsați –
Au să mănânce, apăsați
Ajunge-vor, de-al lor păcat,
Pentru că nu M-au ascultat
Și n-au păzit lucrul cel sfânt
Precum le-am spus. Eu, Domnul sânt,
Acela care Îi sfințesc.
Păziți tot ce vă poruncesc!”
Jertfele să fie fără cusur
17Domnul, lui Moise, i-a vorbit
Și iată ce i-a poruncit:
18„Să duci porunca Domnului,
Pentru Aron și fiii lui,
Și pentru-ntregul Israel!
Vorbește-le, în acest fel:
„Dacă din Israel, oricine
Voiește a veni la Mine,
Cu jertfe cari să le socot
A-Mi fi drept ardere de tot,
Sau dar, dat prin bunăvoință,
Trebuie-a ști acea ființă,
Oricine-ar fi cei care vin –
Fiu din Israel, sau străin –
19Să ia o parte bărbătească –
Fără cusur să se vădească –
Din rândul caprelor, din boi,
Sau dintre miei. Să știți dar voi,
Că doar așa va fi primită
Jertfa cari fost-a dăruită.
20Să nu se-aducă jertfa care,
Cusururi, s-a vădit că are.
21Dacă un om, prin voia lui,
Îi va aduce Domnului,
O jertfă pentru mulțumire,
Sau poate pentru împlinire
A unei juruințe, el
Va proceda, în acest fel:
Jertfa s-o deie, dintre boi –
Sau poate s-o dea dintre oi –
Numai că vita dăruită
Drept jertfă – pentru-a fi primită –
Fără cusur, voiesc să fie.
Cu toți vor trebui să știe,
22Să nu aducă-n dar, vreo vită
Oarbă, sau slută, ori ciuntită;
Să nu le-aducă nici pe cele
Care-au pecingine pe piele,
Ori cari, de râie, pline-s, sau
Acelea care bube au.
Să nu se-aducă, pe altar,
Lui Dumnezeu, astfel de dar,
Ca jertfe ce sunt mistuite
De foc, căci nu vor fi primite.
23Atuncea când ai să jertfești
Un bou, sau miel, și-l dăruiești –
De bunăvoie – acel dar
Poate avea un mădular
Mai lung sau mai scurt, cu ceva.
Însă, când daru-i dat, cumva,
Pentru o juruință, el
Va fi fără cusur. Altfel,
Jertfa ce fost-a dăruită,
De către Domnul, nu-i primită.
24Să nu-I aduceți Domnului,
Vreun dobitoc, când ale lui
Boașe sunt frânte sau stricate,
Ori smulse sunt, ori sunt tăiate.
Astfel de jertfă, niciodată –
În țară – să nu fie dată.
25De la străini, să nu luați
Vreun dobitoc, pe cari să-l dați –
Când astfel de metehne are –
Apoi, drept jertfă de mâncare,
Lui Dumnezeu, căci e sluțit
Și el nu poate-a fi primit.”
26Domnul, lui Moise, i-a vorbit
Și iată ce i-a poruncit:
27„Află acuma, că vițelul,
Iedul apoi, precum și mielul,
Proaspeți născuți, să mai rămână,
Cu mama lor, o săptămână.
De-aceea zic, luați aminte:
De-a opta zi doar, înainte,
Poate a fi un dobitoc,
Adus drept jertfă arsă-n foc.
28Vaca, sau oaia ce-o luați,
Ori capra, să n-o-njunghiați
În acea zi în care voi
Veți ‘junghia fătul apoi.
29Când veți aduce, Domnului,
O jertfă, după voia Lui,
Să fie jertfa cu menire
De jertfă pentru mulțumire,
Căci numai astfel, pregătită,
Ea va putea a fi primită.
30În ziua-n cari, jertfa, o dați,
Atuncea vreau s-o și mâncați.
Nimic, din ea, nu va rămâne
Când va veni ziua de mâne.
Eu, Domnul sunt, iar voi să știți,
31Poruncile-Mi, să le păziți
Căci Eu sunt Domnul Cel ceresc.
Să împliniți, ce poruncesc!
32Vegheați să nu Îmi necinstiți
Numele Meu. Voiesc să știți
Că sfânt este Numele Meu
Și vreau să fiu sfințit, mereu,
În mijlocul poporului,
Căci Eu sunt Dumnezeul lui.
Sunt Dumnezeul Cel ceresc –
Eu sunt Cel care vă sfințesc.
33Din al Egiptului ținut,
V-am scos și, liberi, v-am făcut,
Să fiu al vostru Dumnezeu,
Căci Eu sunt Domnul, tot mereu!”
Currently Selected:
Leviticul 22: BIV2014
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
