1
Revelația 19:7
Biblia Traducerea Fidela 2015
Să ne veselim și să ne bucurăm și să îi dăm onoare, pentru că a venit nunta Mielului și soția lui s-a pregătit.
Compare
Explore Revelația 19:7
2
Revelația 19:16
Și avea pe haină și pe coapsa sa un nume scris: ÎMPĂRAT AL ÎMPĂRAȚILOR ȘI DOMN AL DOMNILOR.
Explore Revelația 19:16
3
Revelația 19:11
Și am văzut cerul deschis și, iată, un cal alb; și cel ce ședea pe el era numit Credincios și Adevărat și în dreptate judecă și face război.
Explore Revelația 19:11
4
Revelația 19:12-13
Și ochii lui erau ca flacăra focului și pe capul lui multe coroane; și avea un nume scris, pe care nimeni nu îl știa, decât el. Și era îmbrăcat cu o haină înmuiată, în sânge; și numele lui este chemat Cuvântul lui Dumnezeu.
Explore Revelația 19:12-13
5
Revelația 19:15
Și din gura lui iese o sabie ascuțită ca să lovească cu ea națiunile; și el le va conduce cu un toiag de fier; și el calcă în picioare teascul înverșunării și furiei Dumnezeului Cel Atotputernic.
Explore Revelația 19:15
6
Revelația 19:20
Și fiara a fost prinsă, și cu ea profetul fals, care în fața sa lucra miracole, cu care înșela pe cei ce au primit semnul fiarei și pe cei ce se închinau icoanei sale. Aceștia doi au fost aruncați de vii într-un lac de foc arzând cu pucioasă.
Explore Revelația 19:20
Home
Bible
Plans
Videos